Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

Cele mai bune filme montane la poalele Carpaților

Alpin Film Festival, organizat pentru a treia oară în munții Bucegi, va fi o ocazie bună pentru a vedea cele mai interesante filme montane din întreaga lume. În perioada 27 februarie-4 martie, la Brașov, Bușteni și Predeal vor fi organizate și expoziții sau lansări de carte. Din program nu va lipsi filmul polonez. Intrare liberă.

Cele mai bune filme montane la poalele Carpaților

În timp ce alpiniștii polonezi încearcă de câteva săptămâni să urce munții Karakorum pentru a ajunge la ultimul vârf necucerit până acum pe timp de iarnă – vârful K2 (8611 metri), având înălțimea de 8 mii de metri, Institutul Polonez îi invită pe spectatorii festivalului la o expediție la poalele acestui munte fascinant.

Multi-premiat la festivaluri montane internaționale, filmul Elizei Kubarska intitulat „K2. Aproape de cer” (K2-Touching the Sky) va putea fi văzut sâmbătă, 3 martie, la ora 16.30, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Bușteni (bd. Libertății nr. 93), în cadrul Galei Alpinismului Românesc. Nu este o poveste obișnuită despre niște alpiniști curajoși care-și înving slăbiciunile și cuceresc cei mai înalți munți din lume, care îndeosebi iarna, când temperatura la 8 mii de metri scade până la -60 grade Celsius, iar vântul depășește 100 km pe oră, este specialitatea polonezilor.

Regizoarea invită în film patru adulți ai căror părinți – Dobrosława Midowicz-Wolf, cunoscută drept „Mrówka” (Furnica), Tadeusz Piotrowski și Julie Tullis – și-au pierdut viața pe K2 în timpul celei mai tragice expediții de cucerire a acestui munte în anul 1986.

Ce-și amintesc copiii lor, adică Łukasz Wolf, Hanna Piotrowska, Lindsay și Chris Tullis despre acele evenimente? Regretă că munții au fost adesea mai importanți pentru părinții lor? Oare prețul plătit de aceștia pentru pasiunea lor este prea mare? Oare cred că un alpinist profesionist poate avea copii? Sunt doar câteva dintre întrebările la care regizoarea, ea însăși alpinist, caută răspunsuri. Ele sunt foarte importante pentru ea mai ales că în perioada în care a realizat filmul era însărcinată.

Călătoria pe K2 alături de cei patru copii deveniți adulți este plină de emoții contradictorii - de la regret la mândrie. Kubarska evită răspunsurile simple, arată frumusețea, dar și pericolul pe care-l presupune escaladarea celor mai înalți munți din lume, oferind totodată spectatorilor ocazia pentru a reflecta la ceea ce este important pentru ei în viață.

Mulțumită discuțiilor lungi purtate cu personajele din film, regizoarea a reușit să prezinte ceea ce nu vedem în relatările deopotrivă entuziaste sau tragice din expedițiile montane – despre viața de familie a alpiniștilor și prețul plătit pentru pasiunea lor.

Filmul Elizei Kubarska a fost premiat, printre altele, la Vancouver International Mountain Film Festival (Canada, 2016 - Grand Prize), International Mountain Film Festival „Vertical” (Rusia, 2016 - Cel mai bun regizor, Cel mai bun film montan), Dutch Mountain Film Festival (Olanda, 2016 - Crossborder DMFF Award), Trento Film Festival (Italia, 2016 - Cel mai bun film montan) sau Graz Mountain Festival (Austria, 2015 - Alpin Camera in Gold).

Trailer: www.youtube.com

Institutul Polonez din București este partenerul celei de-a treia ediții a Alpin Film Festival. Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe www.alpinfilmfestival.ro.

 

 

 

ie6_update_hello_we_are_in 2018! ...ie6_update_browser_is_old

ie6_update_install_one_of_alternatives

...ie6_update_and_then_come_back :)