Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

Concurs de creaţie – „Mărțișorul Polonez”

Institutul Polonez din București lansează un concurs de realizare a unui mărțișor polonez, premiul pus în joc fiind de 300 euro brut. Așteptăm proiectele dvs. până la data de 9 februarie.

Foto: Wikipedia
Concurs de creaţie – „Mărțișorul Polonez”

Concurs de creaţie – „Mărțișorul Polonez”

Regulamentul concursului:

  1. Organizatorul concursului este Institutul Polonez din București.
  2. Scopul concursului este crearea proiectului unui mărțișor inspirat de cultura și/sau tradiția poloneză. Mărțișorul câștigător urmează să fie realizat de Institutul Polonez și distribuit către partenerii săi.
  3. Proiectul trebuie însoțit de descrierea procesului de producție a mărțișorului și de o estimare a costurilor de producție pentru 100 de bucăți. La cerere, autorului proiectului câștigător îi vor fi solicitate specificațiile tehnice necesare producției.
  4. La concurs pot participa toate persoanele care depun proiectul prin e-mail, conform indicațiilor articolului 6 din prezentul regulament.
  5. Concursul se va desfășura în perioada 15 ianuarie – 9 februarie 2014. Rezultatele concursului vor fi afișate pe site-ul Institutului Polonez până la data de 17 februarie 2014.
  6. Condiția participării este trimiterea proiectului creat de către participant, în format PDF, împreună cu numele, adresa lui poștală și o declarație cu textul: „Subsemnatul/a…declar pe proprie răspundere că proiectul trimis a fost produs de mine și că nu aduce atingere drepturilor de autor ale unei terțe părți.”, până la data de 9 februarie 2014 (inclusiv), pe adresa de e-mail a Institutului Polonez din București: bucuresti@instytutpolski.org (ca subiect: „Concurs Mărțișor”).
  7. Vor fi luate în considerare exclusiv lucrările însoţite de declaraţia pe proprie răspundere a participantului că este autorul proiectului trimis (scanată, originalul va fi eventual solicitat).
  8. Câștigător va fi declarat participantul care va primi cele mai multe voturi din partea juriului compus din reprezentanți ai Institutului Polonez din Bucureşti. Juriul va evalua în primul rând aspectul proiectelor și îndeplinirea condiției de referire la cultura și/sau tradiția poloneză. Decizia finală a juriului poate fi influențată și de complexitatea procesului de producție și de costurile aferente producției.
  9. Câștigătorul va semna cu Institutul Polonez un contract de executare a proiectului, în valoare de 300 euro brut, prin care va ceda Institutului Polonez drepturile de autor asupra proiectului.
  10. Institutul Polonez din București își rezervă dreptul de a acorda premii suplimentare pentru lucrările pe care le va considera remarcabile.
  11. Ca premii suplimentare vor fi acordate invitații la evenimentele culturale organizate de Institutul Polonez, cărți sau albume despre Polonia și cultura poloneză, CD-uri cu muzică clasică poloneză sau jazz, traduceri din literatura polonă în limba română și gadget-uri promoționale ale Institutului Polonez.
  12. Institutul Polonez își rezervă dreptul de a nu alege un câștigător.
  13. Înscrierea lucrării în concurs presupune acceptarea regulamentului de față.

ie6_update_hello_we_are_in 2018! ...ie6_update_browser_is_old

ie6_update_install_one_of_alternatives

...ie6_update_and_then_come_back :)