Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

Concurs: „Reportaj cu Polonia pe fundal”

Au mai rămas doar câteva zile a concursului reportaj pe tema „Reportaj cu Polonia pe fundal” lansat de Institutul Polonez din Bucureşti şi revista Dilema Veche. Concursul se adresează tuturor celor care au traversat o experienţă poloneză și este organizat în cadrul unui proiect mai amplu al Institutului Polonez din Bucureşti, consacrat reportajului polonez, intitulat „Reportaj polonez. „Cu toții știm puțin despre toate” (Ryszard Kapuściński).

Concurs: „Reportaj cu Polonia pe fundal”

Proiectul va fi derulat în perioada 28 octombrie-20 noiembrie 2013 şi va include workshop-uri susţinute de Lidia Ostałowska, Małgorzata Rejmer, Filip Springer și Wojciech Tochman, patru dintre cei mai reputați reporteri polonezi ai momentului, precum şi întâlniri ale acestora cu publicul cititor la Bucureşti, Iaşi, Cluj, precum şi la Chişinău.

Concursul este deschis tuturor celor dornici să participe, atât din România, cât şi din Republica Moldova, indiferent de vârstă, profesie/ocupaţie, sex, pregătire profesională. Participanții pot trimite un singur text, conţinând maximum 5000 de semne cu spaţii, care va fi redactat în limba română, în format Word. Lucrările vor fi trimise la adresa de e-mail bucuresti@instytutpolski.org până la data de 29 noiembrie 2013. Textele declarate câştigătoare vor rămâne proprietatea Institutului Polonez. Rezultatele concursului vor fi validate pe baza deciziei juriului şi nu vor putea face obiectul contestaţiilor. Juriul, format din redactori ai săptămânalului „Dilema Veche” şi reprezentaţi ai Institutului Polonez, va alege cele mai bune trei texte, care vor fi recompensate cu premii în obiecte - cărţi şi albume cu muzică. Cel mai bun reportaj va fi publicat în săptămânalul Dilema Veche (ediţia tipărită şi online). Regulamentul  concursului poate fi consultat mai jos.

Regulamentul Concursului „Reportaj cu Polonia pe fundal”

Organizatorii concursului sunt Institutul Polonez din Bucureşti şi revista Dilema Veche.

  1. Condiția participării la concurs este trimiterea unui text - reportaj referitor la Polonia, în limba română, la adresa de e-mail a Institutului Polonez din Bucureşti: bukareszt@instytutpolski.org până la data de 29 noiembrie 2013 (inclusiv). Subiectul e-mailului trebuie să conţină textul: Concurs: „Reportaj cu Polonia pe fundal”, iar într-un fișier separat, atașat e-mailului, vor fi trimise numele şi prenumele autorului, data naşterii, adresa poştală şi numărul de telefon al acestuia.
  2. O persoană poate înscrie în concurs doar un singur text, redactat în format Word, de maximum 5000 de semne cu spaţii, care va fi atașat e-mailului sus-menționat.  
  3. Pentru înscrierea la concurs este necesară, de asemenea, ataşarea unei declaraţii semnate şi scanate: „Subsemnatul/a, … declar pe proprie răspundere că textul trimis a fost scris de mine şi că nu aduce atingere drepturilor de autor ale unei terţe părți. De asemenea, cedez Institutului Polonez din Bucureşti toate drepturile de autor pentru textul înscris în concurs”.
  4. Vor fi luate în considerare exclusiv lucrările însoţite de această declaraţie. Organizatorii concursului pot eventual solicita prezentarea declaraţiei în original. Dintre lucrările trimise, juriul numit de către Organizatori va alege cele mai bune trei texte, care vor fi recompensate cu premii în obiecte - cărţi şi albume cu muzică. În plus, cel mai bun reportaj va fi publicat în săptămânalul Dilema Veche (ediţia tipărită şi online).

Juriul își rezervă dreptul de a nu acorda premiul principal, în cazul în care consideră că niciunul dintre texte nu se ridică la un nivel corespunzător publicării.

  1. Rezultatele concursului vor fi anunțate la data de 6 decembrie 2013, pe site-ul Institutului Polonez: www.culturapoloneza.ro şi cel al revistei Dilema Veche: www.dilemaveche.ro
  2. Detalii suplimentare privind concursul se pot obţine prin e-mail, la adresa  bucuresti@instytutpolski.org precum şi prin telefon, la nr. 0040 21 224 45 56, zilnic, între orele 9:00-17:00.
  3. Înscrierea la concurs presupune acceptarea prezentului regulament.

ie6_update_hello_we_are_in 2017! ...ie6_update_browser_is_old

ie6_update_install_one_of_alternatives

...ie6_update_and_then_come_back :)