Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

Seară poloneză pentru melomanii din Timișoara

Trei renumiți compozitori polonezi: Fryderyk Chopin, Witold Lutosławski și Henryk Mikołaj Górecki sunt protagoniștii concertului orchestrei Filarmonicii „Banatul”, care va avea loc joi, 24 martie la Timișoara. Interpretarea lucrărilor acestora va fi realizată sub bagheta lui Leonard Dumitriu, în timp ce solista concertului va fi pianista Adriana Dogariu.

Foto: Mariusz Cieszewski / polska.pl
Seară poloneză pentru melomanii din Timișoara

Concertul va debuta cu maiestuoasa Andante Spianato și Marea Poloneză, op.22 pentru pian și orchestră de  Fryderyk Chopin. Variațiunile pe o temă de Paganini de Witold Lutosławski, una dintre piesele cele mai cunoscute ale acestui compozitor, vor conduce auditoriul de la muzica epocii romantice spre contemporaneitate. Prima parte, „poloneză”, din programul concertului va fi încununată de Concertul pentru clavecin și orchestră de coarde, op. 40, creație a renumitului compozitor Henryk Mikołaj Górecki, dispărut în urmă cu cu mai puțin de șase ani. În partea a doua a concertului, melomanii timișoreni vor asculta Requiemul pentru solişti, cor şi orchestră op. 48, de Gabriel Fauré.

Adriana Dogariu, solista primei părți a concertului, a studiat la clasa de pian a prof. Dana Borșan - la Universitatea Națională de Muzică din București, precum și la clasa prof.  Dragoş Mihăilescu - la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara, al cărei cadru universitar este în prezent. Este laureată a Concursului Internațional „Remember Enescu” de la București (1999). A susținut recitaluri în săli din întreaga Europă, precum și concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Timișoara, respectiv Arad. Discografia ei cuprinde trei CD-uri, editate în România și Germania.

Pregătirea muzicienilor Filarmonicii „Banatul” pentru programul polonez al concertului a fost sprijinită de Institutul Polonez din București.

 

Publicat: 22-03-2016

Unde şi când?

Bilete

Biletele costă 20 lei, 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari, 30 lei în lojele centrale.

ie6_update_hello_we_are_in 2018! ...ie6_update_browser_is_old

ie6_update_install_one_of_alternatives

...ie6_update_and_then_come_back :)